Tinereţe / Bătrâneţe. O minunăţie!

O minunăţie: clasa politică din România! Dom'le eu nu contest faptul că unii senatori şi deputaţi - majoritatea, de ce nu? - sunt animaţi de idealuri naţionale înalte. Însă când sunt puşi laolaltă iese ceva de toată jena, de tot râsul. Urlă fiecare pe limba lui într-un concert dodecafonic pe cât de asurzitor pe atât de caraghios.

Acum cică există două tabere: a "bătrânilor" şi a "tinerilor". Pe bune! Te tăvăleşti în hohote de râs, te ţii cu mâinile de burtă, e mai tare decât în fazele cu Stan şi Bran când îşi iau la revedere din maşină şi intră cu ea într-o mlaştină. Păi ăştia "tineri" vor să pară "bătrâni" şi ăştia "bătrâni" vor să pară "tineri". Este o chestiune extrem de savuroasă care, din păcate, nu poate fi apreciată la adevăratul ei grad de rafinament decât de un observator român - imparţial (ca tot românul) al vieţii politice interne. Aştia bătrâni se dedau la spectacole de muzică rock, de jazz sau muzică uşoară, se duc la sala de fitness, vorbesc în argou, sunt şmecheri, golănaşi, de zici că trebuie să te sperii de ei pe stradă, măcar din respect pentru vârsta pe care o au şi pentru efortul pe care îl fac de a te impresiona. Ăstălalţi, tinerii, mai abitir! Sunt posomorâţi, grei în gândire, am impresia că unii dintre ei îşi vopsesc părul să pară grizonaţi, citează apăsat maxime celebre, recită pasaje referitoare la evenimente din istorie ca şi cum le-ar fi trăit pe propria piele.

Când îi văd pe Traian Băsescu, Mircea Geoană, Emil Boc sau Crin Antonescu mi-e ruşine de performanţele fizice la care am ajuns. Mai mult, mă gândesc la faptul că dacă ar fi să ne luăm la mişto într-o cârciumă aş pierde cu lacrimi în ochi. Pe de altă parte: bre, când îi văd şi îi aud pe alde Nicolae Bănicioiu, Elena Băsescu, Monica Iacob Ridzi, Bogdan Olteanu, realizez, ca într-o străfulgerare, că am facut şcoala degeaba. Nu s-a prins nimic de mine. Am îmbătrânit în mod inutil, am trecut prin viaţă ca gâsca prin apă. Aproape că îmi vine să-mi caut profesorii, cei pe care Dumnezeu îi mai ţine în viaţă, să le cer scuze pentru timpul pe care şi l-au pierdut cu mine. Păi când spune Cristian Boureanu ceva, da nene! Are valoare de adevăr. Se vede pe faţa lui muncită de gânduri, pe părul albit înainte de vreme. Nu vorbeşte aiurea. Nu abordează subiecte facile, cum ar fi starea de spirit a cetăţenilor români cuprinşi în intervalul de vârstă optsprezece - treizeci de ani. Se ia la trântă cu problema moralei sociale pe care o emană legislaţia în vigoare din România. Pe câtă vreme eu ce fac? Om trecut în "a doua tinereţe", mă gândesc la felul în care îi pot păcăli pe unii care îmi aduc facturi acasă. Jenant.

Mă regăsesc din când în când printre colegi de bulevard sau de cafenea, abulici ca şi mine, care îşi caută vârsta printre mucurile de ţigări. Bătrânii sunt tineri şi tinerii sunt bătrâni. Dumneavoastră CINE sunteţi?

Dragoş Moldovan

Scrie un comentariu