Sindromul Floricel

 

Sunt ipohondru şi mă mândresc cu asta ( Pentru conformitate "ipohondrie, ipohondrii, s.f. - Stare psihică morbidă, caracterizată prin nelinişte continuă, teamă şi preocupare obsesivă de starea sănătăţii proprii; idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală pe care în realitate nu o are" conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române). Mi se pare o boală nobilă, care presupune deopotrivă inteligenţă, cultură şi imaginaţie. Ipohondria presupune un anumit grad de elevaţie spirituală, include chiar şi o anumită doză de metafizică, dar în orice caz presupune ştiinţă de carte. De exemplu, nea Ion dacă tuşeşte de rupe nu-şi face griji, că el zice că "i se trage de la prea mult tutun băut". Nu îşi face radiografii, nu consultă mai multe păreri medicale, pentru că, nu-i aşa?, şi medicii sunt tot oameni şi pot greşi.

Ei bine, nu. Eu sunt ipohondru. Dacă unghiile nu îmi cresc în ritmul normal imediat mă gândesc la faptul că am o lipsă severă de calciu şi cer părerea câtorva specialişti în domeniu. O tuse, este motiv pentru a întrerupe orice altă activitate şi a mă prezenta urgent la pneumologie. Dacă mi se înfundă nasul dau fuga la ORL, cu gândul la o deviaţie de sept bizară, intervenită în mod necunoscut, o boală unică, de care sufăr eu.

Mă bucur că sunt ipohondru şi încerc să întreţin această stare de fapt prin toate eforturile de care sunt capabil, pentru că ea mi se pare că este un blazon care te introduce în lumea bună. Deunăzi, m-a durut măseaua, am dat fuga la cabinetul stomatologic ultra-utilat de la parterul blocului în care locuiesc, şi i-am vorbit medicului despre paradontoză. Pe nerăsuflate i-am făcut arborele genealogic al dentiţiei din care provin şi i-am explicat că bunicul din partea mamei a avut paradontoză. Medicul s-au uitat în gura mea şi mi-a spus să iau un algocalmin, că m-a tras curentul. Nu am dezamăgit, pentru că ipohondria cere sacrificii.

Absolut întâmplător ipohondria rimează cu România, o coincidenţa foarte sugestivă. Jefuieşte unul o casă de schimb valutar şi împuşcă oameni cu această ocazie. Săptămâni de zile ne facem analize complete de sistem, ne ducem la tomograful vieţii sociale din ţară, care să ne explice legătura dintre nivelul de trai şi gradul de infracţionalitate, după care experţi internaţionali în medicina infracţionalităţii ne arată aberaţiile biologiei celulare care pot să ducă la apariţia unor dezaxaţi! Îngrozitor! Suferim de boala Vestului Sălbatic!!!!

Floricel fură secrete de stat, pe care i le vinde unui bulgar, care la rândul lui le dă mai departe ucrainienilor. Nuuu, aşa ceva te poate pune la pat pentru două săptămâni. Armata, inima ţării, e bolnavă. Floricel luă la vrac tot ce apucă de pe un calculator care ii fusese atribuit la serviciu şi îi dădea bulgarului pe bani. Asta seamănă a preinfarct. Te uiţi la alţi pacienţi precum Statele Unite ale Americii şi Rusia. E clar, ce mai încoace şi încolo. Dacă vreun specialist îţi spune că este vorba despre o simplă tahicardie (provocată de consumul excesiv de cafea) tu Românie, să nu-l crezi. Să ai încredere în mass-media, mama şi tatăl tău, şi să mergi să faci analize în străinătate, în Italia. Dar mai întâi consultă Statele Unite ale Americii, cu care din punct de vedere al ADN-ului semeni atât de mult. Amândouă, "ţara tuturor posibilităţilor".

Dragoş Moldovan 

 



Scrie un comentariu

  • Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

Verticale Qbit

afla mai multe
Solutii ERP

afla mai multe
Solutii IBM

afla mai multe