De la simplu la complex

 În ultima perioadă de timp, şi mă refer la mulţi ani în urmă dar şi la lunile care au definit, de la începutul lui 2009, "criza economică", două exprimări  parcă m-au anesteziat. Vedetele micului ecran, dar şi marii editorialişti ai presei scrise, folosesc la maxim construcţiile lingvistice "oamenii simpli" şi "simpli cetăţeni".

Repet, atât de deasa lor uzitare, în contextul unui ecou extrem de amplu, a reusit să mă bage într-un fel de transă, să mă drogheze, cumva. Când auzeam una dintre cele două expresii se producea un declic în creierul meu şi deveneam atent, "pentru că despre mine vorbeşte" domnul/doamna Ics, care are autoritatea unei audienţe largi.

La un moment dat l-am întâlnit la magazinul din colţul străzii pe fostul meu profesor de matematică din liceu, un om care ne fascina vorbindu-ne despre infinit ca despre o cifră, atunci când încerca să ne înveţe să rezolvăm "limite de şiruri", care ne vorbea despre limitarea cognitivă propriu-zisă a minţii omului, în timp ce ne punea la picapul adus de acasă discuri cu Brandenburgicele lui Bach. Diferenţa dintre inspiraţie şi ecuaţie. Acum, cu o plasă din cârpă, murdară, în mână, îmbrăcat în haine vechi, tocite, într-o decenţă care iţi stârnea compătimirea, este prototipul "omului simplu", al "simplului cetăţean". Doar mâinile îi mai trădau o fostă condiţie, dar cine mai are timp ca să acorde atenţie unor astfel de detalii.

După întâlnirea asta, care s-a rezumat la câteva exclamaţii entuziaste, îmbrăţişări cordiale şi întrebări de complezenţă, m-am gândit că într-un sistem binar, pe baza căruia, altminteri funcţionează computerele cu tot ceea ce presupun ele, dacă există "oameni simpli" şi "simpli cetăţeni", înseamnă că există şi "oameni complecşi" şi "cetăţeni complecşi". Cum vor fi arătând aceştia? Ce anume le defineşte existenţa? Maşină şi vilă? Ar fi prea simplu să te rezumi la atâta tot. Pentru că ele nu sunt decât produsul unui anume fel de a fi. Un om complex poate fi unul pentru care ceilalţi oameni nu reprezintă decât entităţi abstracte, fără profunzime, ca umbrele de pe peretele unui birou de şef. Sau zecimale într-un punctaj de rating, ori într-un scor electoral. Cetăţenii complecşi cred că sunt cei pentru care legea este ca o cămaşă scumpă, care dacă nu ţi se potriveşte fie o arunci, fie o faci cadou unei rude mai sărace. Dacă iţi vine "turnat" o porţi, bineinţeles la cele mai spectaculoase evenimente publice.

"Oamenii simpli", "simpli cetăţeni". Când auzi exprimările astea de la o înaltă tribună de audienţă imediat îţi dai seama că vorbitorul nu face parte din categoriile menţionate. Este un reflex al subconştientului. Dacă un moderator spune, spre exemplu, "eu ca simplu cetean vă întreb domnule ministru...."  tu automat gândeşti, "hai boierule nu fi modest, că nu eşti tu simplu cetean din moment ce stai la cafea cu ditamai demnitarul."

Mare este perversitatea formulărilor astea două! Când le auzi te gândeşti că "oamenii simpli" suntem noi toţi, cei care îl privim pe vorbitor fără posibilitatea audienţei. "Cetăţenii complecşi" sunt cei pentru care statul român este doar o variantă, dintr-o pleiadă întreagă. Spre deosebire de "ceteanul simplu" pentru care România este soluţia definitivă, finală.

Dragoş Moldovan