De la blugi la BMW

La butoane generaţia în blugi. Se pregăteşte generaţia-n BMW!

Lumea în care m-am născut, am crescut şi m-am format este moartă, îngropată şi putrezită. O lume plină de întuneric şi frig, plină de valori impuse artificial, o lume plină de lipsuri, o lume în care alimentaţia zilnică era o problemă, o lume în care erai obligat să defilezi pentru a proslăvi un idol fals. E adevărat. Dar şi o lume a unui entuziasm greu de descris. O lume în care, licean fiind şi mai apoi soldat în armata RSR, am simţit o solidaritate umană pe care, la vremea respectivă, nu am ştiut să o apreciez cum trebuie. A existat atunci, "pe vremea lui Ceauşescu", o efervescenţă spirituală pe care abia acum, când nu mai am cu ce să o compar, încep să o înţeleg. L-am întâlnit pe Nichita Stănescu la un cenaclu literar din liceul în care învăţam.

Astăzi mai sunt încă printre noi câţiva monştri sacri ai unei spiritualităţi pure. Pierduţi în spatele unor vedete-fotbalişti, vedete-prezentatori, vedete-analişti, vedete-gagici-cântătoare. Recuperaţi din când în când pe la vreo emisiune, care parcă intenţionat are un aer şi un decor vetust. În fine, cu puţin noroc, întreţinuţi de miliardarii de carton ai tranziţiei, care i-au cunoscut şi apreciat la adevărata valoare, cândva.

Acum generaţia mea, cea de 40-45 de ani formează "generaţia biologică de conducere". Simt încă, la majoritatea colegilor mei de şcoală, ajunşi acum în posturi cheie, o împotrivire bravă la cibernetizarea dialogului, o imunitate fiziologică la relaţiile "netumanizate". Preferă discuţiile într-o cafenea sau acasă. Peste vreo câţiva ani generaţia asta, "în blugi şi-n adidaşi", va face loc generaţiei în BMW / cu celular 3G. Mi-e greu să-mi imaginez ce va fi atunci. Probabil că şi lumea asta, a maturităţii mele, va fi îngropată. Sub şi mai multe cabluri, sub şi mai multe reţele de fibre optice, sub modalităţi şi mai sofisticate de a înlocui strângerea de mână sau îmbrăţişarea. Probabil că noi, cei care la douăzeci şi ceva de ani, fără un statut social clar, a trebuit să învăţăm din mers şi cu eforturi mari, regulile noului joc, vom deveni din nou nişte neadaptaţi. De data aceasta bătrâni. Mă gândesc, pe noi cine ne va recupera şi mai ales, de ce ar face-o?

Dragoş Moldovan

Scrie un comentariu